top of page
Caută

Decizia ÎCCJ nr. 362/20.10.2025 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. (2) și art. 274 coroborate cu art. 8, art. 17 alin. (4) lit. g) și art. 40 alin. (2) lit. a) Codul Muncii

  • Admin
  • 26 oct.
  • 1 min de citit

Prin Decizia nr. 362/20.10.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava– Secţia a I civilă în dosarul nr. 3691/99/2023, stabilind că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi art. 274 coroborate cu cele ale art. 8, art. 17 alin. (3) lit. g) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, executarea de către angajator, la iniţiativa sa, a hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă în sensul reintegrării salariatului pe postul deţinut anterior concedierii nelegale presupune înştiinţarea angajatului cu privire la reactivarea contractului individual de muncă şi cu privire la data reluării efective a raporturilor de muncă.


Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarii


bottom of page