Radierea unei societăți nu poate ocoli insolvența: ce a decis ÎCCJ și ce trebuie să verifice administratorii

Închiderea unei societăți prin dizolvare și radiere este adesea privită ca ultimul pas firesc al încetării activității. Însă, atunci când există datorii neclarificate sau un dosar privind deschiderea procedurii insolvenței, radierea nu poate deveni o modalitate de a evita analiza pasivului societății.

Prin Decizia nr. 232 din 19 februarie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat legalitatea suspendării judecății unei cereri de radiere până la soluționarea definitivă a dosarului de insolvență al societății.

În cauză, fusese formulată o cerere de radiere a unei societăți din registrul comerțului. Administrația fiscală a intervenit, susținând că radierea nu este oportună în contextul obligațiilor societății.

Separat, exista un dosar având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței. Instanța de apel a suspendat judecata privind radierea până la soluționarea dosarului de insolvență, apreciind că rezultatul acestuia este determinant pentru soluția asupra radierii.

Înalta Curte a menținut măsura suspendării.

Potrivit ÎCCJ, procedura insolvenței se poate aplica și unei persoane juridice dizolvate înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii, inclusiv atunci când lichidatorul nu a fost încă numit sau mențiunea nu a fost înscrisă în registrul comerțului.

Instanța a reținut că radierea unei societăți nu poate fi dispusă înainte de clarificarea pasivului. O radiere prematură ar putea lipsi de efect util procedura insolvenței și ar putea prejudicia creditorii.

Cu alte cuvinte, dizolvarea voluntară nu înlătură posibilitatea intrării societății în insolvență și nu prevalează asupra procedurii insolvenței atunci când situația financiară a societății impune verificarea acesteia.

Suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă este posibilă atunci când soluția dintr-un alt dosar poate influența decisiv cauza aflată în judecată.

În această speță, instanța a apreciat că dosarul de insolvență este o chestiune prejudicială reală: stabilirea existenței unor datorii certe, lichide și exigibile poate contrazice premisa pe care se bazează cererea de radiere — lipsa pasivului societății.

ÎCCJ a subliniat că nu este necesar ca cele două dosare să aibă același obiect. Este suficient ca soluția din primul dosar să fie determinantă pentru soluția din cel de-al doilea.

Înainte de inițierea sau finalizarea procedurii de radiere, este esențială verificarea atentă a situației societății:

• existența datoriilor fiscale, comerciale sau salariale;

• litigii pendinte și creanțe potențiale;

• cereri de deschidere a procedurii insolvenței;

• situația activelor și a pasivului;

• obligațiile față de creditori și modul de soluționare a acestora.

Radierea nu trebuie tratată exclusiv ca o formalitate de registru. În anumite situații, ea este condiționată de clarificarea raporturilor patrimoniale ale societății și de respectarea mecanismelor speciale de protecție a creditorilor.

Decizia ÎCCJ confirmă o idee importantă în practica societară și de insolvență: dizolvarea voluntară și radierea nu pot fi utilizate pentru a eluda procedura insolvenței sau pentru a evita clarificarea datoriilor societății.

Pentru administratori și asociați, abordarea prudentă este analizarea completă a pasivului înainte de formularea unei cereri de radiere. Atunci când există datorii, litigii sau indicii privind starea de insolvență, ordinea corectă a demersurilor juridice devine esențială.

Material cu caracter informativ, bazat pe Decizia ÎCCJ nr. 232 din 19 februarie 2026. Analiza juridică aplicabilă depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei situații și nu constituie consultanță juridică.

Sursă: Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 232 din 19 februarie 2026, disponibilă pe site-ul ÎCCJ.